Cetatea Făgăraşului, unul dintre cele mai impunătoare monumente din ţară, a avut un trecut zbuciumat presărat cu numeroase asedii, schimbării de proprietari,fiind pe rând reşedinţă voievodală şi apoi reşedinţă princiară.

 Istoria cetăţii Făgăraşului începe în sec XII – XIII, când, pe locul actualei cetăţii de piatră, a fost construită o cetate din lemn şi pământ, înconjurată cu un val de pământ şi palisadă. Din păcate avem puţine informaţii despre această primă fortificaţie a Făgăraşului, şi acelea în urma unor săpături arheologice care au scos la iveală trunchiurile de copaci din care era alcătuită palisada. Urmele cetăţii de lemn păstrează toate dovada unui incendiu care se pare că a distrus această fortificaţie; acest incendiu poate fi pus în legătura cu marea invazie tătară de la 1241, când trupele mongole au pătruns în S Transilvaniei prin pasul Turnu Roşu de unde au înaintat spre Braşov şi Sibiu. Mai mult ca sigur că ei sunt cei care au incendiat Cetatea de lemn de la Făgăraş care astfel şi-a încetat existenţa.

Construcţia cetăţii de piatră din Făgăraş a început în anul 1310, când Ladislau Kan (Apor), voievod al Transilvaniei, a început construcţia primului turn al cetăţii ( Turnul Roşu), turn care va avea rolul de donjon. După această construcţie nu mai avem date sigure privind următoarele faze de construcţie ale cetăţii până în sec. XVI, deoarece cetatea va intra sub stăpânirea domnilor Ţării Româneşti.

Primul care va stăpânii Tara Făgăraşului va fi Vladislav Vlaicu, care va primi acest domeniu în 1368 în urma tratatului de pace semnat cu regele maghiar Ludovic. După Vladislav Vlaicu, domnii Ţării Româneşti vor stăpânii aproape fără întrerupere Ţara Făgăraşului până în timpul lui Radu cel Frumos. În această perioadă este mai mult ca sigur că aceşti domni, care au făcut numeroase donaţii de sate din Ţara Făgăraşului boierilor locali si celor de la sud de Carpaţi, au continuat construcţia cetăţii pe care o stăpâneau. Evoluţia Cetăţii Făgăraşului, şi transformare ei într-o importantă fortificaţie a Transilvaniei,  reiese şi dintr-un document al lui Ioan Corvin de Hunedoara, care în 1455 numeşte la Făgăraş doi castelanii, ceea ce însemna că această fortificaţie a evoluat, fiind condusă de un castelan.

După ce domnii Ţării Româneşti vor înceta să mai stăpânească efectiv Ţara Făgăraşului, aceasta va fi donată Universităţii Săseşti, pentru ca mai apoi să intre în stăpânirea mai multor nobili transilvăneni.

În anul 1528, Ţara Făgăraşului, deci şi cetatea, vor intra în stăpânirea lui Ştefan Mailat, nobil român din Comăna şi Ţânţari, (sate din Ţara Făgăraşului), care va începe transformarea cetăţii în castel. Ştefan Mailat va investi masiv în construcţia cetăţii Făgăraşului deoarece avea nevoie de un sprijin puternic pentru a-şi putea pune planul de a ajunge principe al Transilvaniei în aplicare. Astfel, Ştefan Mailat înconjoară cetatea cu un nou zid de apărare în care înglobează şi turnul barbacană (turnul porţii), transformând astfel fostele spaţii de apărare în spaţii luxoase de locuit. De asemenea el construieşte nivelul 2 al laturii de sud, nivel ce se va numi „casele lui Mailat”. Urmaşii săi vor continua dezvoltare cetăţii, astfel familia Bathory, care se va înrudi cu Ştefan Mailat prin alianţă, va începe construcţia nivelului 2 de pe latura de nord şi de asemenea,va construi nivelul 3 de pe latura de sud. Tot în timpul bathoreştilor va începe construcţia bastionului „Toboşarului” , în colţul de sud-est, bastion ce se va mai numi şi Bathory.

În timpul lui Mihai Viteazul, cetatea va trece în stăpânirea acestuia ; el se va preleva de un vechi drept al principilor transilvăneni şi o va dona soţiei sale, Doamna Stanca. Aceasta va stăpânii cetatea Făgăraşului un an de zile, ca după moartea lui Mihai Viteazul să rămână încă o perioadă de timp între zidurile ei, de data aceasta ca prizonieră.

Ultimele faze ale construcţiei cetăţii au loc în secolul al XVII – lea. Astfel, principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen, este cel care vă construi încă 3 bastioane şi va termina unele construcţii începute de bathoreşti. Familia Rakoczy este ultima familie de principi ai Transilvaniei care va aduce modificări substanţiale cetăţii Făgăraşului. Astfel, ei vor construi corpul de gardă de pe latura de sud, vor reamenaja lacul (care va fi şi pietruit) şi vor construi şi o casă a husarilor (grajduri) în afara cetăţii.

Începând cu sec al XVIII, Transilvania, deci şi Ţara Făgăraşului, vor intra sub stăpânirea Imperiului Habsburgic. Începând cu acest moment va începe declinul cetăţii Făgăraşului, căci fosta reşedinţă princiară va fi transformată în garnizoană militară si va rămâne aşa chiar şi după Marea Unire din 1918, singura modificare fiind că armata austriacă va fi înlocuită cu cea română.

După al –II – lea Război Mondial cetatea Făgăraşului va trece prin , probabil, cea mai sumbră perioadă sin istoria sa. Astfel, începând cu 1948, cetatea va fi transformată în închisoare politică comunistă până în 1962. În această perioadă, între zidurile care odată găzduiau Dietele ţi balurile Transilvaniei, s-a strecurat tortura şi chiar moartea, numeroşi deţinuţi ai cetăţii murind aici.

După 1962, cetatea va fi restaurată şi între zidurile ei vor lua fiinţă Muzeul Cetăţii Făgăraşului şi Biblioteca Municipală a oraşului, instituţii ce funcţionează şi astăzi în aceleaşi spaţii.

De-a lungul existenţei sale, cetatea Făgăraşului a avut un rol deosebit de important în apărarea Transilvaniei, fiind cea mai bine apărată fortificaţie din sudul Transilvaniei. Ea a suportat de-a lungul istoriei sale numeroase asedii din partea: turcilor, maghiarilor, românilor, austriecilor, asedii care s+au soldat toate cu un eşec, cetatea nefiind niciodată cucerită prin forţa armelor, doar în câteva cazuri fiind nevoită să cedeze datorită trădărilor. De asemenea, cetatea a reprezentat în secolul al XVII – lea şi reşedinţa principilor Transilvaniei, aici ţinându-se numeroase Diete ale Transilvaniei, dintre car5e cea mai importantă fiind cea din 1688, în care s-a hotărât alipirea Transilvaniei la habsburgi. Tot în cetate au fost primite de către principi numeroase delegaţii internaţionale, ale turcilor, austriecilor, trimişi ai Papei, etc.

Din păcate, după narea restaurare din anii 1960, cetatea nu a mai intrat în nici un program de reabilitare, motivele rămânând necunoscute. Ţinând cont de importanţa ei (este una din acela mai bine conservate cetăţi din Europa), este păcat că a fost ignorată de absolut toată lumea care ar avea un cuvânt de spus în ceea ce priveşte alocarea de fonduri necesare restaurării. Din păcate, administraţia locală nu poate finanţa singură un asemenea proiect, fiind totuşi vorba de milioane de euro. Această ignoranţă se poate vedea astăzi în zidirile cetăţii care stau să cadă, în corpul de gardă de sud-est, care este distrus în proporţie de 80 % precum şi de alte spaţii care se prezintă într-o stare deplorabilă. Este păcat ca un monument care a rezistat sute de ani zecilor de asedii şi perioadelor de restrişte să fie distrus de ignoranţa noastră, de aceea sperăm într-o finalizare cât mai curând, şi cu un mare succes, a proiectelor ce privesc transformarea cetăţii într-unul din cele mai importante puncte de atracţie turistice din Transilvania şi chiar din ţară.

                                                                     Şchiopu Iulian Marius, muzeograf

                                                                     Muzeul Ţării Făgăraşului „Valer Literat”

Data construirii acestui palat, distrus în decursul timpului, nu ne este cunoscută deoarece inscripţia pusă de primul ctitor a dispărut. Construirea sa trebuie pusă în legătură cu dorinţa domnului Constantin Brâncoveanu de a-şi asigura un loc de refugiu în Transilvania, pentru a scăpa de primejdia ce o reprezentau pentru el otomanii. Se ştie că la 1695 voievodul a înaintat o cerere pentru a i se acorda permisiunea de a se refugia la nevoie în provinciile imperiale, cerere aprobată în 1701 de Curtea Imperială. Este foarte posibil ca palatul de la Sâmbăta de Sus să fi fost construit la scurt timp după data primirii permisiunii, el urmând să slujească ca eventuală reşedinţă de refugiu a lui Constantin Brâncoveanu; înţelegem astfel grija domnului de a-şi construi un palat demn de statutul său şi de construcţiile laice din Ţara Românească: Mogoşoaia, Potloci sau Doiceşti[1].

Alegerea sa s-a oprit la Sâmbăta de Sus, care devenise în acea vreme centrul unui întins domeniu brâncovenesc, ce cuprindea şi moşiile Sâmbăta de Jos şi Poiana Mărului. La alegerea acestui loc a contribuit şi frumuseţea şi liniştea peisajului, apreciate de un om de gust ca Brâncoveanu.

Lângă casele ridicate de Constantin Brâncoveanu, la începutul secolului al XIX-lea banul Grigorie Brâncoveanu a construit alte clădiri şi acareturi, pe care le enumără el însuşi la 1826: conacul cel mare, casele cele mici ale logofătului, fabrica de rachiu, mori, fierăstraie, pătule, grădini şi împrejmuiri[2].

Din păcate, în acest moment, din frumosul palat nu se mai păstrează decât o frumoasă poartă monumentală ridicată la intrarea în parcul în care se găsea reşedinţa de vară a voievodului Constantin Brâncoveanu, precum şi câteva frânturi de ziduri şi două mari pivniţe, suprapuse de o clădire în plan dreptunghiular, cu aspect baroc[3].

Prima din pivniţe, având o suprafaţă de 32,27 m² şi înălţimea maximă de 4,56 m, este accesibilă doar din interiorul actualei clădiri. Ea are un plan dreptunghiular acoperit de un semicilindru. La construcţia zidului, a cărui grosime depăşeşte cu puţin un metru, au fost folosiţi, alături de cărămizi, şi bolovani de piatră[4]. În cea de-a doua pivniţă, cu o suprafaţă de 82,92 m², se intră din afara clădirii printr-un gârlici. În centrul ei se află un pilon de cărămizi ridicat pe o bază dreptunghiulară. Din acest masiv pilon central se desfac patru arcuri, creându-se astfel patru compartimente, deasupra cărora se ridică pe pandantive câte o calotă sferică. Grosimea zidului este mai mare aici decât în cazul celeilalte pivniţe, 1,30 m, dar sistemul de ridicare a zidului şi dimensiunile cărămizilor sunt aceleaşi[5].

Asemănarea acestor pivniţe cu cele ale palatelor brâncoveneşti de la Mogoşoaia şi Potlogi este evidentă: acelaşi masiv pilon central de plan dreptunghiular, aceleaşi patru compartimente acoperite de calote sferice, acelaşi gen de ferestre, chiar aceleaşi nişe în zid. Este vorba aproape de o identitate; diferă doar proporţiile. Luând proporţiile ca element de comparaţie, pivniţa mare de le Sâmbăta de Sus se plasează între cele două pivniţe de le Mogoşoaia[6].

Asemănarea nu se limitează doar la pivniţe: palatele de la Mogoşoaia, Potlogi şi Sâmbăta de Sus au aproape acelaşi plan: un dreptunghi regulat şi în mijlocul fiecărei faţade câte o ieşitură, o încăpere mai mare pe faţadele laterale, un foişor pe faţada principală în dreptul intrării, iar în partea din spate spre grădină o loggie formând o încăpere mare, deschisă, cu coloane de piatră sculptată ce susţin arcada. Arcada de deasupra, decorată cu coroană princiară şi stemele Cantacuzinilor, este asemănătoare întrucâtva cu arcada de sub pisania bisericii Mănăstirii Hurezului, la fel şi bazele, reprezentând leii, întrebuinţate constructiv în noua restaurare a palatului de la Mogoşoaia[7].

Elementele cele mai reprezentative ce s-au păstrat din fostul palat brâncovenesc de la Sâmbăta de Sus sunt fragmentele de piatră sculptată, ce prezintă şi ele asemănări evidente cu cele de la Mogoşoaia: aceleaşi elemente de ornamentaţie, cu unele deosebiri de tratare. Astfel, un fragment de capitel cu frunze ajurate este asemănător cu capitelurile foişorului de la Mogoşoaia: aceleaşi volute suprapuse de mici semi-palete, aceleaşi frunze de acant, dar mai ales aceeaşi floare de lalea cu trei petale ce se ridică la capătul unui lujer fin, între frunzele de acant. Capitelurile coloanelor de la loggia palatului Mogoşoaia sunt identice cu capitelurile încrustate în poarta mai nouă a fostului palat de la Sâmbăta de Sus: frunze de acant înalte, ajurate şi aceeaşi floare de lalea ce le suprapune cu sepalele larg desfăcute în jurul petalelor bobocului de floare[8].

Apropierile se observă şi în cazul altor elemente sculptate în piatră, apropieri care merg uneori până la cele mai mici detalii. O asemănare evidentă cu piesele analoage de la Mogoşoaia o au postamentele de coloană – ornamentaţia suprafeţelor laterale, apoi a plintei şi a torurilor bazei, lucrată cu mai puţin rafinament, foloseşte exact aceleaşi elemente. Ornamentaţia tamburelor şi a coloanelor torse de la Sâmbăta de Sus se apropie mult de cea a coloanelor loggiei de la Mogoşoaia şi chiar de cea a coloanelor palatului lui Brâncoveanu de la Bucureşti – păstrate şi acestea încrustate în poarta palatului de la Mogoşoaia. Două console aduse de la Sâmbăta de Sus sunt identice cu un tip de console din interiorul palatului de la Mogoşoaia[9].

Numeroasele asemănări, dintre care cele mai evidente sunt cele ale decoraţiei, ne fac să tragem concluzia că domnul Constantin Brâncoveanu a folosit la construcţia palatului de la Sâmbăta de Sus aceeaşi echipă de meşteri care a lucrat şi în Ţara Românească la Mogoşoaia şi Potlogi.

[2] Ibidem, p. 93.

[3] Ionescu, Grigore, Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor, Editura Academiei R.S.R., Buc., 1982, p. 429.

[4] Semo, Şerban, Pe marginea unor vestigii ale curţii brâncoveneşti de la Sâmbăta de Sus, în Revista muzeelor, anul IV, nr, 2, 1967, p. 170.

[5] Ibidem.

[6] Stoicescu, Nicolae, op. cit. p. 93.

[7] Drăghiceanu, Virgil, Palatul lui Constantin Vodă Brâncoveanu din Bucureşti, în BCMI, fasc. 47, 1926, p. 8.

[8] Stoicescu, Nicolae, op. cit., p. 94.

[9] Ibidem.

 15 Ianuarie 1623

„… să semene şi hrişcă multă cu care să ţină găini, gâşte, să îngraşe porci. În măieriştea din Făgăraş să fie cel puţin 1000 de găini, gâşte câteva sute, de asemenea în porumbac şi Comăna, chiar şi în Beclean şi în Voila să facă câte un măieriş şi afară de aceasta să scoată pui de găină şi gâşte din belşug ca Alba Iulia să fie aprovizionată cu găini şi gâşte.

… în modul secuiesc să facă caş şi burduf, nu astfel de caşuri scârboşi de toată ruşinea, cum ne-a servit şi acum la masă, pe care nici câinii nici noştri nu le-au mâncat. Primăvara, până în duminica de după rusalii să facă caşi frumoase de primăvară aici jos (adică în şes) şi apoi să mâne oile noastre pe păşuni grase de munte şi pentru fiecare burduf, adică caş să deie câte 9 oi de muls, în faţă strungarului; apoi până nu le alungă în jos ninsoarea, să facă caşuri bune  de toamnă, adică din laptele a 9 oi de muls un burduf mare, un caş, o vadră de urdă şi ceri de la culegători până în toamnă…

…Din Moldova de lângă Nistru şi Prut, din Muntenia de lângă Dunăre să cumpere porci de un soi foarte bun albi şi mari cam 200 de bucăţi, pentru reproducerea la primăvară, şi vieri buni cam 10 bucăţi, tare bătrâni (mari) şi să le aibă de grijă cu oamenii lor, să ţină astfel de măier, care ştie să se poarte cu ei. Purceii sa nu-i prăpădească, să-i ţină şi să-i înmulţească, ca să se înmulţească nouă câteva mii de porci, pe care toamna să-i mâne acolo unde va fi ghindă, la oricare pădure şi munte de pe Terra Făgăraşului şi a Saşilor. Pe moşia regală, pentru iarnă să se strângă ghindă, fructe multe şi aşa să-i hrănească. Iar dacă nicăieri n-ar fi ghindă, atunci e nevoie să-i ierneze cu hrişcă şi ovăz.”

va urma:

   Aceste instrucţiuni încep astfel:

15  Ianuarie 1623

„ 1. Dacă din cauza bolilor puse de D- zeu pe D -ta, nu poţi corespunde funcţiei aşa cum se cere,[ ….], să cauţi un tânăr bun, harnic şi deştept lângă D- ta, [ ….],ţine-l pe lângă D-ta, învaţă-l cu limba D- tale, aceluia să ordoni şi din pat, poate să ducă la bun sfârşit orice muncă.

… Pe iobagii fugitivi descoperindu-i, să-i aducă înapoi. Venitul tare scăzut al cârciumii oraşului să-l refacă, nimănui să nu deie voie să introducă vin [ ….], pe vânzătorii clandestini de vin să-i pedepsească cu 12 florini şi să le confişte vinul lor, să închidă cârciuma din Galaţi şi să facă cunoscut că, oricine îndrăzneşte acolo să vândă vin sau bere să fie spânzurat. [ ….]. la sate vinul să se vândă mai ieftin cu un ban ca în oraşul Făgăraş, însă să nu se scoată afară vinuri împuţite, oţeţite şi vâscoase ci vinuri cu gust bun să pună în vânzare,… să nu forţeze oamenii săraci să cu amendă să beie, ci aceluia care îi place, să bea, cui nu-i trebuie să iasă afară de lângă el.

[ ….], stogurile să fie bine îmblătite, nu cum se obişnuieşte cu fete şi femei, ci cu bărbaţi. Grâul, cerealele să se trimită… în Muntenia la vânzare, în acest scop să se facă 20 de nave cu care să poată transporta 2000 de găleţi pe fluviul Olt.”

Continuarea mâine ……

     Deşi Făgăraşul este atestat pentru prima dată la 11 martie 1291, în dieta de la Alba Iulia, au trecut mai bine de 150 de ani până la prima atestare documentară a cetăţii Făgăraşului. Acest lucru este explicabil prin stăpânirea pe care au avut-o domnii Ţării româneşti asupra Ţării Făgăraşului, fapt care a făcut ca documentele transilvănene ale  vremii să „marginalizeze” Ţara Făgăraşului şi cetatea Făgăraşului.

 Atestarea Cetăţii Făgăraşului relativ târziu faţă de localitatea Făgăraş nu înseamnă că cetatea a fost construită doar la jumătatea secolului al XV – lea. Săpăturile arheologice au demonstrat existenţa, pe actualul amplasament al cetăţii, a unei vechi fortificaţii de lemn şi pământ datată în secolul XII – XIII şi distrusă probabil de marea invazie tătară din 1241. Cetatea de piatră a început să fie construită undeva la începutul sec. al XIV – lea, ea continuând să se dezvolte şi sub stăpânirea domnilor munteni. Menţionarea documentară a cetăţii în anul 1455 trebuie pusă în legătură cu interesul avut de regalitatea maghiară şi implicit Ioan de Hunedoara în zona Ţării Făgăraşului. Din documentele vremii reiese că la acea dată populaţia făgărăşeană se revoltă împotriva regalităţii maghiare deoarece aceasta a rupt Ţara Făgăraşului de sub stăpânirea domnilor Ţării Româneşti, astfel că Ioan de Hunedoara îşi impune controlul asupra singurei fortificaţii din zonă, numind doi castelani fideli lui la Făgăraş. Astfel, prin acest control asupra cetăţii, el va impune locuitorilor făgărăşeni dările şi participarea cu soldaţi necesare în urma războaielor cu turcii. Starea de conflict va continua şi în anul următor astfel că aceşti doi castelanii numiţi la Cetatea Făgăraşului vor încerca să lichideze orice rezistenţă făgărăşeană.

 De reţinut este faptul ca 1455 nu înseamnă şi anul construcţiei cetăţii , el fiind doar anul în care Cetatea Făgăraşului primeşte recunoaşterea documentară a existenţei sale.

Simptomul 1: Picioare reci si umede.
Cauza : Paharul tau e inclinat sub un unghi incorect.
Solutie : Intoarce paharul; incearca sa faci astfel incat partea deschisa sa fie indreptata in sus.
Simptomul 2 : Tejgheaua e din email alb.
Cauza : Inca nu ai iesit de la toaleta.
Solutie : Mai bine chemi ajutoare.
Simptomul 3 : Nu mai vine berea pe care ai cerut-o de o juma` de ora.
Cauza : Tejgheaua e in spatele tau.
Solutie : Intoarce-te, berea ta e cu siguranta acolo, dar mai de folos ti-ar fi daca ai pleca acasa.
Simptomul 4 : Peretele din fata ta e plin de lumini.
Cauza : Probabil ai cazut pe spate.
Solutie : Pozitioneaza-ti corpul la 90 de grade de sol.
Simptomul 5 : Gura ti-e plina de chistoace.
Cauza : Ai cazut cu nasul in scrumiera.
Solutia : Scoate-le afara si clateste-ti gura cu o dusca de apa rece.
Simptomul 6 : Vederea ti-e tulbure.
Cauza : Te uiti printr-un pahar gol.
Solutie : Returneaza paharul si ia-ti talpasita.
Simptomul 7 : Se deplaseaza solul sub picioarele tale.
Cauza : 2 bodyguarzi te scot afara din local.
Solutie : Intreaba, cel putin, unde te duc.
Simptomul 8 : Reflexii multiple ale unei fete te privesc din apa.
Cauza : Esti la WC, incercand sa vomiti.
Solutie : Baga-ti degetul in gat…
Simptomul 9 : Oamenii din jurul tau vorbesc si au un ecou misterios.
Cauza : Ti-ai pus paharul la ureche.
Solutia : Inceteaza sa mai faci pe prostul.
Simptomul 10 : Ringul se cam deplaseaza, oamenii din jur sunt imbracati in alb, iar muzica e monotona.
Cauza : Esti intr-o ambulanta.
Solutia : Nu misca. Probabil ca esti in coma alcoolica!
Simptomul 11 : Tatal tau are un aer cam ciudat, iar fratii te privesc perplecsi.
Cauza : Ai gresit casa.
Solutie : Intreaba-i daca nu cumva stiu unde e casa ta…
Simptomul 12 : Un spot enorm de discoteca te orbeste.
Cauza : Esti intins pe spate si s-a facut deja ziua.
Solutie : Fa un dus si cauta cumva sa scapi din gaura mare in care ai intrat.